Contre între Dragnea și Blaga: „Pedeliștii nu știu decât să taie pensiile și salariile”

Contre între Dragnea și Blaga: Pedeliștii nu știu decât să taie pensiile și salariile
Publicat: 02/04/2016, 12:50

„Vasile Blaga afirmă că susținerea de către PSD a inițiativei privind mărirea pensiilor aleșilor locali este un demers populist. Este normal să gândească așa: pedeliștii nu știu decât să taie pensiile și salariile. Pentru ei, orice încercare de creștere a veniturilor oamenilor este populism ani”, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat de presă emis sâmbătă de PSD.

Liderul PSD mai afirmă că PNL are aceeași politică din timpul Guvernului Emil Boc și că „promite mereu că va construi o societate de români fericiți. Nu mâine, bineînțeles, ci peste 25-30 de ani.”

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, vineri seară, la Constanța, că nu este de acord cu pensiile speciale, decât pentru Armată și structurile de forță, dar se poate vorbi despre salarizare la standarde decente a salariaților din administrația publică, fapt care va duce și la pensii decente.

„Știți foarte bine că prima lege a fost declarată în integralitate neconstituțională. Curtea (Constituțională – n.r.) a spus: nu puteți face partajări între diferitele categorii de aleși. Dacă în primul caz discutăm de câteva zeci de mii, 16 – 18.000 de foști și actuali primari, de la Revoluție încoace, în a doua categorie sunt sute de mii de oameni – consilieri locali și județeni. În jur de 43 – 44.000 sunt aleși în fiecare an. (…) Deci, din acest punct de vedere, nu se va aplica niciodată. Va avea aceeași soartă, doar că este un demers populist al lui Dragnea, de a-și mai fenta încă o dată colegii: ”, a declarat Vasile Blaga, referitor la legea pensiilor pentru aleșii locali.

Comisia juridică a adoptat, joi, un raport favorabil legii pensiilor aleșilor localii, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, afirmând că legea a fost pusă în acord cu recomandările CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finanțare și data intrării în vigoare, 1 ianuarie 2017.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×